ARAD. Două perechi arădene de voleibalişti, Marius Maskovits și Moisă Abrudan (CSM Arad), respectiv Cătălin Lelea și Adrian Holhoș (Fan Arad), au primit acordul Federaţie Maghiare de Volei pentru a evolua în campionatul de volei pe plajă al ţării vecine.
Scris de Dan Lazar-
ARAD. Două perechi arădene de voleibalişti, Marius Maskovits și Moisă Abrudan (CSM Arad), respectiv Cătălin Lelea și Adrian Holhoș (Fan Arad), au primit acordul Federaţie Maghiare de Volei pentru a evolua în campionatul de volei pe plajă al ţării vecine.
„Vor participa la primele două etape din campionatul Ungariei, celelalte două suprapunându-se cu competiţiile de la Cluj şi Oradea. Sperăm să îşi respecte valoarea şi să obţină calificarea la turneul final”, ne-a declarat Ştefan Gog, preşedintele CS Fan Arad.
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
Bonusul de 100.000 de euro pe care l-a primit la pensionare, dar și reangajarea lui Țigan pe postul de director al Direcției Silvice Arad au provocat un cutremur în Romsilva. 1
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
2
Filmul despre celebrul compozitor german va fi proiectat miercuri seara la Cinematograful „Arta”.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!