BUCUREȘTI. Arădenii Patrik și Andreea Haizăr au urcat pe locul 9 în clasamentul mondial Latino al seniorilor 1 după ce au câștigat turneul WDSF Open de la București. Dansatorii de la Royal Steps Arad au acumulat 855 de puncte din doar trei concursuri internaționale, în care au terminat de fiecare dată pe podium.
Pentru Patrik Haizăr, întrecerea de la București are o semnificație aparte.
„Dance Masters este pentru mine evenimentul care acum 18 ani mi-a trezit pasiunea pentru această artă. Acum 13 ani mi-am îndeplinit un vis când am câștigat pentru prima dată această competiție la o categorie națională. Am dus acest vis la un alt nivel câștigând din nou această competiție, pentru prima oară la o categorie internațională WDSF Open Latino Senior 1.
După doar 3 competiții internaționale WDSF, cu punctele acumulate la Dance Masters am urcat pe locul 9 în rankingul mondial. Doresc să mulțumesc organizatorilor Dance Masters pentru această competiție dragă mie, tuturor antrenorilor noștri, soției mele minunate, părinților Royal Steps pentru toată susținerea și tuturor celor care sunt alături de noi în această călătorie. The best is yet to come. Love you all”.
Patrik și Andreea Haizăr au câștigat competiția din Capitală cu 315 puncte. I-au urmat Stelian Manescu și Gabriela Stan, cu 284 de puncte, iar bulgarii Petrov Milcho și Yovelinova Desislava au completat podiumul, cu 252 de puncte.
Lideri în clasamentul mondial sunt spaniolii David Lopez Fernandez și Jesica Garcia Perez, cu 2.175 de puncte. Urmează Mihai Dragnea și Andreea Dragnea (România) cu 1.688 de puncte și Markus Heffner și Marina Scharin-Mehlmann (Germania) cu 1.577 de puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!