În organizarea CS UTA Arad, zilele trecute, a avut loc o nouă ediție a Cupei „Andrei Pavel” la tenis de câmp, pentru copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.
Competiția cuprinsă în calendarul Federației Române de Tenis a adus doar două clasări pe podium pentru reprezentanții Aradului, ambele la categoria 10 ani feminin: Georgiana Czank (CS UTA) – locul II și Anamaria Van (CS Intersport) – locul III, prima impunându-se în meciul direct cu scorul de 4-2, 4-1.
Câștigătorii întrecerii al cărui director de turneu a fost Ovidiu Fereștean au fost: 10 ani F: Anastasia Raia (CSM Timișoara); 10 ani B: Andreas Popovici (ACS Sport Time Timișoara); 12 ani F: Anisia Leu (Dyadora Timișoara); 12 ani B: Răzvan Mone (CSM Reșița); 14 ani B: Darius Petrice (Helios Timișoara).
Citiți principiile noastre de moderare aici!