ONEŞTI. Şcoala arădeană de haltere, „marca CS AMEFA” continuă să producă medaliaţi pe bandă rulantă, meritul fiind al antrenorului emerit Gheorghe Biriş. Ultimele clasări pe podium au venit de la Cupa României de seniori.
Mezinul delegaţiei arădene, Paul Bocşa (19 ani, junior I) a obţinut locul doi în cadrul categoriei plus 109 Kg, având următoarele performanţe: 266 Kg-total (125-smuls şi 140-aruncat). Încă sportiv ce poate concura şi la categoria tineret, Claudiu Popa (22 de ani) s-a clasat al doilea la categoria 96 Kg, după ce a ridicat bara de oţel cu greutăţi de 300 Kg-total (136-smuls şi 164-aruncat).
În fine, veteranul întrecerii naţionale, Sorin Cazacu (49 de ani), nu s-a lăsat mai prejos, urcând pe a treia treaptă a podiumului de premiere la categoria plus 109 Kg, cu cifrele: 260 Kg-total (115-smuls şi 145-aruncat).
Citiți principiile noastre de moderare aici!