„Vulpile zburătoare” au fost împinse de la spate (şi) de arbitrii, dovadă raportul faulturilor, 27 Arad – 11 Viena.
Încurajate de o galerie ad-hoc de aproximativ 30 de persoane, majoritatea români stabiliţi în Austria, dar şi de primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi directoarea SC ICIM, Mihaela Biriş, „locomotiva” Ashlee Roberson şi „locotenentele” Larisa Toma, Monica Brosovszky şi Cristina Ciocan au început tare, dând impresia că nu vor avea nici un fel de emoţii. Sfertul trei avea să fie unul de coşmar, gazdele conducând la un moment dat cu trei puncte. Biciuite de pe margine de antrenorul Stacey Nolan, fetele noastre revin spectaculos şi bifează a patra victorie consecutivă în Europa.
A fost Post Viena – ICIM Univ Goldiş 64-69 (pe sferturi: 11-23, 19-15, 23-16, 11-15). În celălalt joc al grupei: Slovanka MB – Valosun Brno 78-82.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!