Așa cum era oarecum de așteptat, Progresul Pecica și Șoimii Lipova s-au calificat în turul III al Cupei României la fotbal. Adversarii erau tot din județul Arad, echipele se cunoșteau prea bine, așa că era greu de crezut că vom asista la cine știe ce surprize.
ACB Ineu – Pecica 0-3
Cu gazonul în lucru, cei de la ACB Ineu au anunțat că joacă meciul la Pecica, prilej numai bun pentru elevii lui Dan Stupar să profite de șansa acordată. Pe teren propriu, jucătorii Progresului s-au mișcat în voie, au făcut un joc bun și la final au fost răsplătiți: au câștigat cu 3-0!
Gazdele au deschis repede scorul, prin Avalumun care a prins un șut de kinogramă, portarul Tulcan nemaiavând ce face: 0-1. Imediat după pauză, un al jucător aftrican adus de Progresul în această vară, Nassiru a marcat cu capul, din careu, după un corner al lui Aldan: 0-2. În al treilea minut de prelungiri, Matyus a dus scorul la unul de neprezentare: 0-3!
ACB Ineu: Tulcan – Voștinar, Clipotă, R. Șerban, Nica – Spătaru – Banam, Ndoye, Călin, Udrescu – Toure. Au mai jucat: Merșca, Rucăreanu, V. Roșu, Goia, Miculaiciuc. Pecica: Zamfir – Morar, Gomboș, Nasiru, Aldan – Arsene, Avalumun – Borcea, L. Bodri, Răchită – Novac. Au mai jucat: Bozian, Bănățan, T. Bodri, Matyus, Wild.
Crișul – Lipova 0-2
Merge mai departe și Șoimii Lipova, după ce a trecut de Crișul, chiar la Chișineu Criș. Scorul a fost deschis de Ciubăncan, care a marcat cu un șut de la vreo 25 de metri. Imediat după pauză, oaspeții au mai marcat o dată de la distanță, de această dată Vlad trimițând un șut lobat, de la 20 de metri și se stabilea scorul final, 0-2.
Crișul: Malița – Haloș, Pașca, Burlă, Siminic – Susan, Clej, Șerengău – Prună, M. Codrea, D. Covaci. Au mai jucat: Cahill, Deta, Balazs, Buza, Al. Pavel. Lipova: Iliescu – Bickling, Petruț, Bain, Puta – Șimăndan, Jichici, D. Salka, Vlad – Gavra, Ciubăncan. Au mai jucat: Said, Candreanu, Brad, Chelsea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!