Întrecerea feminină a strâns la start 8 participante, în semifinalele disputate astăzi, la sala de sport a Liceului Pedagogic, consemându-se rezultatele: Liceul Pedagogic vs Liceul „S. Brancovici” Ineu 2-0 și CN „M. Nicoară” vs Liceul „A. Marienescu” Lipova 2-1. Bronzul a revenit liceenelor din Lipova (2-0 în finala mică), iar aurul, și implicit calificarea la faza zonală a ONSȘ de la Deva (21-23 martie), fetelor de la „Peda” (2-0 în finala mare). Vedetele ultimului act au fost Ornella Ivasciuc (Pedagogic), care a primit premiul de cea mai bună trăgătoare, și Claudia Lazăr („M. Nicoară”), cea mai tehnică jucătoare.
La masculin s-au întrecut 9 formații, campioană devenind gruparea Liceului Baptist „A. Popovici” (2-1 în semifinala cu CN „E. G. Birta” și 2-0 în finala cu CN „M. Nicoară”), care va înfrunta, între 28-30 martie, în județul Caraș-Severin, campioanele altor 5 județe din sud-vestul țării. Ultima treaptă a podiumului a revenit celor de la „Ghiba”, care au depășit cu scorul de 2-1 echipa din Ineu, în finala mică. Organizatorii, în frunte cu responsabilul ONSȘ la volei, prof. Mariana Tomescu, au acordat și 4 premii speciale lui: Vlad Druțău („Moise”), Adrian Matica („Caius Iacob” – cei mai buni trăgători, Andrei Preda („Ghiba”) – cel mai bun ridicător și Răzvan Motoc (Baptist) – cel mai tehnic jucător.
CITESTE SI:
“Avram Iancu” pe primul loc la volei
Citiți principiile noastre de moderare aici!