Aerobicul și atletismul au adus cele mai importante performanțe pe plan internațional, însă secția de judo vine tare din urmă. Șahul a punctat și el cu două medalii, în vreme ce rugby-ul promite vremuri mai bune, în special cu generațiile de juniori. Așadar, principalii performeri sau mai exact medaliați la competițiile internaționale majore, raportați de CS Universitatea Arad, sunt următorii:
Secția atletism
Cristina Simion (foto), campioană mondială la alergare montană și medaliată cu bronz mondial, tot la alergare montană, alături de echipa României; Roxana Bîrcă, locul 1 pe distanța de 3.000. de metri, la Cupa Europei; Roxana Bîrcă și Cristina Simion, locul 1 cu echipa pe distanța de 10 kilometri șosea, la Campionatele Balcanice și Roxana Bîrcă, locul 2 la individual, în cursa de 10 kilometri, tot la Balcaniadă. Merită remarcat și rezultatul obținut de Mara Guler, locul 9 la Campionatul Mondial 24 de ore, de ultramaraton.
Secția aerobic
Zsofia Meszar, vicecampioană europeană cu echipa la senioare și medaliată cu bronz european la aerobic dance, tot la categoria senioare; Daniel Țavoc, vicecampion european cu echipa și medaliat cu bronz european la individual și trio, la juniori; Darius Branda, bronz european la pereche mixtă, juniori. S-au mai obținut alte opt medalii la Openul Slovaciei, respectiv nouă medalii la cel al Cehiei.
Secția judo
Carolina Szabo, medalie de aur cu echipa la Liga Europeană și bronz european la categoria U15, 44 de kilograme.
Secția șah
Dorina Florea, medalie de bronz la Campionatul European; Sorin Levai, locul 2 la Campionat Internațional Open.
Citiți principiile noastre de moderare aici!