„Anul 2014 a fost unul extrem de bun, vârful performanțelor fiind titlu mondial obținut la Cancun, alături de Bianca Bencze, legitimată la Farul, în proba de perechi mixt. A fost un sezon la fel de greu ca și celelalte, dar tot colectivul de la lotul național ne-am montat în așa fel încât să obținem cele mai bune rezultate. După trofeul de la Campionatul Mondial din Mexic am simțit că am îndeplinit tot ce mi-am propus în gimnastica aerobică. Cu medalii câștigate la toate competițiile importante, de la Campionatele Europene, Jocurile Mondiale până la Campionatul Mondial”, ne-a declarat Marius Petrușe, care în această lună a împlinit 23 de ani.
În ceea ce privește planurile de viitor, sportivul CS UAV Arad spune că: „încă nu e nimic stabilit. Mă pregătesc la Arad, dar în același timp antrenez și copiii de la CS Urania, de la grupele de inițiere, până la cele de performanță. Toți sportivii medaliați în Mexic suntem în stand-bay, astfel că la Jocurile Europene, care vor avea prima ediție în acest an la Baku, vor merge alți sportivi, mai tineri”. Aflând de posibila renunțare la activitatea de performanță, prima întrebare care apare în gândul fiecăruia este „se poate trăi din acest sport?”. Răspunsul lui Petrușe a venit prompt: „nu asta era ținta! Să primim ceva sau să trăim din gimnastica aerobică. A fost, cred, pentru toată lumea care a participat la concursuri, mai mult un hobby. Plăcerea de a concura, de a obține performanțe… Financiar nu pot să mă plâng, dar nici nu poți să te bazezi să trăiești din această activitate”.
Sport olimpic?
„Tot sperăm de 10 ani ca gimnastica aerobică să devină sport olimpic. Realist vorbind, într-un viitor apropiat, nu cred că sunt mari șanse”.
Prima dragoste
„Primul contact cu gimnastica aerobică a fost în clasa întâi, când am fost chemat de o vecină la sală. Apoi în fiecare zi am mers la antrenamente și astfel, de atunci, am rămas fidel acestui sport”.
Avantajele gimnasticii
„Avantajele pentru un copil care își dorește să practice acest sport sunt multiple. Pe lângă că poți cunoaște copii de aceeași vârstă, te dezvolți foarte armonios, se dezvoltă altfel mentalitatea, decât dacă ai face doar școală”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!