Piroș Security Arad a câștigat primele puncte în acest sezon după ce s-a impus acasă cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare, scor 4-0 (2-0). Partida a contat pentru etapa a 3-a din Liga 1 de fotbal feminin. Egipteanca Salva Mansour Smail Elmetwally a debutat pentru Piroș cu o dublă (în minutele 28 și 78), reușind multe driblinguri spectaculoase, iar căpitanul Elisa Bozian si Andrada Vanu (revenită la Piroș) au înscris celelalte goluri ale arădencelor, în minutele 45 și 71.
Elevele lui Dan Cuedan au dominat partida de pe teren propriu. Au făcut presing avansat, au recuperat multe mingi și și-au creat multe ocazii. Noua achiziție, Salva, a avut prima mare ocazie în minutul 7, dar șutul său a fost scos de Haim. Portarul băimărean a blocat-o după cinci minute și pe Kugler, la lovitura liberă, iar Voinea a șutat peste din voleu.
Salva a deschis scorul în minutul 28, dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, ușor în dreapta. A trimis mingea în plasă cu un șut la colțul scurt, debutând cu gol pentru „leoaice”. Kugler a avut o nouă ocazie, dar șutul său din careu a fost blocat din nou de Haim. La poarta cealaltă, Maha a avut o primă intervenție în minutul 40. „Alb-roșiile” au avut câteva minute în care n-au mai reușit același presing și au făcut câteva greșeli la construcție, astfel că adversarele au pus ceva probleme. Finalul reprizei le-a aparținut elevelor lui Dan Cuedan. Olariu a avut o ocazie bună, dar a șutat pe lângă. Bozian a stabilit scorul pauzei cu o execuție frumoasă, trimițând mingea în vinclu la colțul lung, din afara careului.
Avantaj dublat
Oaspetele au tras primele la poartă în repriza secundă, dar „leoaicele” au fost din nou periculoase prin Voinea și Salva. Olariu a șutat în transversală după o oră de joc. Gazdele au cerut un penalty la o intrare la Bozian în careu, dar nu s-a dat. În minutul 67, Voinea a trimis mingea în plasă, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Vanu a intrat în teren în repriza secundă și a făcut 3-0 (min. 71), trimițând cu capul în plasă centrarea lui Tomescu din lovitură liberă. Salva a reușit dubla, reluând din careu, după o acțiune a lui Bozian. Vanu a fost aproape să marcheze încă o dată, dar a șutat pe lângă după o acțiune bună. S-a încheiat 4-0 și Piroș Security Arad a urcat pe locul șase după ce a obținut primele trei puncte din acest sezon.
Echipe
Piroș Security Arad: Maha – Cauni, Șuveț, A. Ion, Tomescu – Prunar, Salva, Bozian, Kugler (79 Jula) – Voinea (79 Jarnea), Olariu (71 Vanu). Antrenor: Dan Cuedan.
Feminin Baia Mare: Haim – Daneliuc, Indrei, D. Pop, Țițu –Buftea, Desmerean, Butuza, Olar – Gavriș, Marița. Au mai jucat: Șut, Tărău, Szalay, Lazăr. Antrenor: Octavian Dragomir.
Etapa oaspetelor
Arădencele au fost singurele gazde care s-au impus în runda a 3-a din Liga 1. Celelalte cinci partide le-au revenit oaspetelor. Universitatea Olimpia Cluj a câștigat cu 4-1 la Politehnica Timișoara, Heniu Prundu Bârgăului cu 4-0 la CSM Alexandria, AFC Fair Play s-a impus cu 3-0 la Banat Girls, Ladies Târgu Mureș cu 8-2 la Universitatea Galați și Vasas Femina cu 3-0 la CSS Târgoviște.
În clasament sunt trei echipe cu 9 puncte din trei jocuri, AFC Fair Play, ACS Heniu Prundu Bârgăului și ACS Vasas Femina FC. Punctaj maxim are și Universitatea Olimpia Cluj, dar n-a jucat în prima etapă astfel că are doar 6 puncte. Tot 6 puncte are și CSM Alexandria. Piroș Security Arad, Politehnica Timișoara și Ladies Târgu Mureș sunt pe locurile 6-9 cu câte trei puncte. Banat Girls și ACS Fotbal Feminin Baia Mare au câte un punct, în timp ce Universitatea Galați și CSS Târgoviște sunt la cota zero.
În Liga 1 de fotbal feminin urmează o pauză pentru naționale. Campionatul se va relua cu etapa a 4-a, din 26 septembrie, când Piroș va juca la Heniu Prundu Bârgăului, după care va fi o nouă pauză de două săptămâni.
Trimite articolul
XFelicitari !! Fete de milioane !