CIOROGÂRLA. Piroș Security Arad s-a calificat în semifinalele Cupei României de fotbal feminin pentru a doua oară la rând, după un succes la scor. „Leoaicele” s-au impus cu 5-0 pe terenul lui AFC Fair Play București, după 3-0 la pauză.
Dan Cuedan a început partida cu Maha – Cauni, Granados, Ion, Tomescu, Bozian, Prunar, Sally, Kugler, Varga, Vanu. La gazde au fost în primul 11: Șerbănică, Lăzărean, Frîncu, Huțanu, Ionaș, Stancu, Mardari, Rezeanu, Bobosatu, Cristea și Enache.
Arădencele au deschis scorul în minutul 13, prin Bozian. Sally a dublat avantajul în minutul 32, iar Bozian a reușit „dubla” în minutul 37, stabilind scorul pauzei, 3-0 pentru Piroș. Varga a mărit ecartul în minutul 66, iar Stanoiev a marcat golul cinci în minutul 88. Formația pregătită de Dan Cuedan a reușit a doua calificare consecutivă în semifinalele Cupei României.
Cu această victorie, „leoaicele” au demonstrat că ar fi meritat locul în play-off-ul Ligii 1, contra echipei care le-a oprit drumul spre prima grupă valorică, când a profitat de o victorie „la masa verde”, din cauza lipsei ambulanței. În primele sferturi de miercuri, Vasas Femina s-a impus cu 5-1 la Selena SN Constanța și „U” Olimpia Cluj a trecut cu 8-0 în deplasare de CSM Alexandria. Ultima calificată se decide la Iași, unde ACS Navobi și Heniu Prundu Bârgăului au început meciul de la ora 17, cu oaspetele mari favorite. Va urma o tragere la sorți pentru a stabili împerecherea din semifinale, care sunt programate în 25 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!