GALAȚI. Piroș Security Arad joacă sâmbătă, de la ora 11, în deplasare la Universitatea Galați, în etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal feminin. „Leoaicele” au făcut cea mai lungă deplasare din play-out cu fix 11 jucătoare, alături de președintele Pavel Piroș și directorul sportiv Nicușor Tanasoglu. Au mers cu avionul până la București, de unde au luat un microbuz. Au rămas acasă accidentatele Varga și Vanu, alături de junioara Jarnea.
În duelul din sezonul regular, arădencele s-au impus cu 6-0 la Galați, în luna noiembrie. Partida din prima etapă de play-out dintre cele două formații s-a încheiat înainte de pauză, când Piroș conducea cu 4-0. Atunci Universitatea Galați a avut probleme de efectiv și a început meciul cu doar opt jucătoare pe teren, pentru că celelalte care trebuiau să intre în formula de start au avut accident pe drum și n-au mai ajuns la meci. Oaspetele au mai pierdut o jucătoare, care s-a accidentat înainte de pauză, astfel că arbitrul a pus capăt partidei.
Clasament
După cinci etape scurse din play-out, cele două echipe sunt despărțite de 30 de puncte. „Leoaicele” sunt lidere cu 33 de puncte și au câștigat toate cele cinci meciuri din faza a doua a campionatului, în care au marcat 27 de goluri și și-au păstrat poarta intactă. Universitatea Galați este pe ultimul loc, cu 3 puncte, fiind aproape retrogradată.
Piroș are 16 puncte în fața celor de la ACS Fotbal Feminin Baia Mare. Ocupanta locului secund are un meci restant, din prima etapă, acasă cu Banat Girls, pe care îl va juca în 18 mai. O victorie pentru Bozian și colegele sâmbătă le asigură matematic primul loc în play-out, cu patru etape rămase de disputat până la final, pe care oricum doresc să le câștige.
„Leoaicele” au câștigat cu 9-0 în etapa a 5-a, care s-a disputat în 20 aprilie, iar gălățencele au cedat cu 1-3 acasă cu ACS FF Baia Mare. Universitatea a jucat miercuri ultima optime din Cupa României, în care a fost învinsă cu 2-1 de ACS Selena ȘN Constanța. Piroș a câștigat în optimile competiției KO la jumătatea acestei luni, după 3-0 cu Banat Girls. Formația arădeană așteaptă să își afle adversarul din sferturi la tragerea la sorți de marți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!