BAIA MARE. Piroș Security Arad s-a întors cu toate cele trei puncte de la Baia Mare, grație golului înscris de Emese Bajko în minutul 87. Ambele echipe au avut ocazii, dar „leoaicele” s-au impus cu 1-0 în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal feminin și sunt sigure de evitarea retrogradării.
La Baia Mare, formația arădeană s-a bazat pe Maha – Gherheș, Granados, Olariu, Stanoiev – Cosma, Varga, Roz, Kugler – Bajko, Vanu. Gazdele au răspuns cu Mateșan – Daneliuc, Buftea, Indrei, Titu – Butuza, Șut, Olar, Szalay – Guzin, Marița. Au mai jucat: Danciu, Ilieș, Hain.
Ambele formații au pus în pericol poarta adversă. Gazdele și-au creat 5, 6 ocazii clare, dar Maha a fost de neînvins. În tabăra arădeană, Vanu, Bajko și Kugler au avut și ele ocazii importante. Unicul gol al partidei a venit în minutul 87. Olariu a dat o pasă pe culoar pentru Varga, care a trimis mingea spre centru și Bajko a înscris cu un șut din colțul careului de 16 metri la colțul lung, bară-gol.
„Le felicit pe fete, au luptat eroic azi. Puteam câștiga și mai clar, dar trebuie să recunoaștem că ne-a scos și Maha din câteva situații grele. Îi mulțumim și președintelui Pavel Piroș, care ne-a asigurat toate condițiile pentru această deplasare, cu plecare de ieri și o cazare excelentă la Baia Mare. Vom încerca să terminăm sezonul pe locul 3, nu ne mulțumim doar cu salvarea, fetele trebuie să-și dorească mereu mai mult”, a declarat Nicușor Tanasoglu, directorul sportiv al grupării arădene care are atribuții de antrenor.
Salvate matematic
Piroș Security Arad are 17 puncte, 10 în plus față de penultimul loc, ocupat de Fair Play, care duce în liga secundă. Se mai pot obține maxim 9 puncte, astfel că Maha și colegele sunt salvate matematic de la retrogradare.
În runda a 7-a, echipele clasate pe locurile retrogradante au pierdut la scor. Fair Play a cedat cu 2-10 la liderul play-out-ului, CSM Alexandria, în timp ce Universitatea Galați a pierdut cu 0-6 acasă cu ACS Târgu Mureș.
Pentru Piroș Security Arad urmează două meciuri acasă. Duminică, 14 mai, primesc vizita lui CSM Alexandria, iar în 21 mai va fi rândul celor de la Fair Play să vină la Arad. În ultima etapă, din 28 mai, arădencele vor juca în deplasare la Târgu Mureș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!