Astfel, Brandy Montgomery (22 ani) s-a despărţit amiabil de FCC ICIM. În primele cinci etape ale sezonului de Liga Naţională, jucătoarea de peste Ocean a avut o medie de 8,2 puncte pe meci. În plus s-a remarcat în „dubla” cu SCM Timişoara, din Cupa României, reuşind un total de 37 puncte, dar şi în Liga Europei Centrale, unde a înscris 19 puncte în victoria de la Ostrava.
În locul ultimei plecate a venit o altă americancă, Porsche Poole (28 ani). O jucătoare puternică, inteligentă, care sezonul trecut a fost MVP-ul echipei din Târgovişte în finala Cupei României, câştigate, dramatic, împotriva CSU Braşov.
„Este un transfer care, cu siguranţă, ne va ajuta să obţinem victorii şi, firesc, să urcăm în clasament” – este părerea preşedintelui grupării arădene, Marcel Urban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!