Dansul – ca termen general – este alcătuit dintr-o sumă de pași, figuri și gesturi de comunicare non-verbale între ființele umane, pe un anumit fond muzical și face referire atât la atât mișcările folosite ca formă de expresie cât și într-un cadru social, spiritual sau de performanță și are abilitatea de exprimare prin intermediul creativității și al interpretării.
În ultima perioadă de timp s-a pus accentul pe câteva calități ale creațiilor, în general, pentru a fi considerate artă: să fie provocatoare, să te transforme, să inspire admirație, să te poată influența în așa fel încât să te facă să uiți (pe moment, dar chiar și după aceea) de tot ceea ce te înconjoară, să fie autentice și originale chiar și după trecerea timpului.
Dansul sportiv s-ar putea încadra cu ușurință în categoria artei interpretative, deoarece dansatorul își folosește corpul și expresiile corpului pentru a oferi o modalitate de exprimare artistică. Dacă un dans este evaluat și jurizat după anumite criterii, iată că avem o imagine completă a dansului care este și artă și sport deopotrivă.
La dans sportiv vezi cei mai frumoşi şi mai bogaţi oameni din lume. Vezi metamorfoza băieților în adolescenţii timizi de mai târziu, care devin bărbaţi manieraţi şi eleganţi, vezi copilele sfioase care ajung domnişoare superbe și care trezesc dorinţe şi perpelesc suflete anonime. Da, sunt bogaţi pentru că le e de ajuns doar pasiunea care-i mână înainte, care-i face să se privească delicat unul pe celălalt şi să-și să zâmbească larg şi sincer. Sunt bogaţi pentru că nu ţin nimic pentru ei, ci dau totul pentru partener. Sportul acesta leagă prietenii de-o viaţă, are cei mai elevaţi fani, este iubit de copiii care se sacrifică inocent şi lejer pentru el.
Sportul acesta îi chinuie plăcut pe părinţii-sponsori, ca o adiere răcoroasă a unul vânticel de seară ce domolește arșița unei toride zile de vară și este ca un virus care pustieşte răul din noi, lăsând omenescul să zburde în voie.
Odată ce îl practici sau îl susții eşti contaminat iremediabil și reușești de cele mai multe ori să treci peste răutăți, nedreptăți, invidii, peste arbitraje părtinitoare, peste costurile ce le presupune dansul sportiv, etc. Poți trece peste toate acestea numai atunci când apreciezi cu adevărat esența și miezul Dansului Sportiv care este ca un fruct apetisant care te desfată cu gustul și cu aroma lui doar după ce ai dat la o parte coaja sau ai îndepărtat o putreziciune existentă acolo.
Magia unui minut şi jumătate
Dansul sportiv are două mari secţiuni, ce diferă radical între ele: Standard sau secțiunea europeană şi Latino, secțiunea cu puternice influențe latino-americane. Fiecare înseamnă cinci probe diferite, dar la fel de fascinante precum o clipă de păcat dulce, ruptă din bucuria vieţii. Sportivii le practică iniţial pe toate, dar spre apogeul carierei se specializează într-o secțiune anume, în funcție de temperamentul fiecăruia.
La Standard cuvântul de ordine este eleganţa. Costume impecabile (frac sau smoking) la băieți, rochii vaporoase pentru fete, graţie totală la amândoi. Mişcările precise şi ritmul fermecător croşetează poveşti unice în mica eternitate de un minut şi jumătate, cât durează o probă. Se spune că băiatul duce greul şi pune în valoare fata după care se uită fascinaţi spectatorii, într-o fantezie cuceritoare. Cuplul nu poate schimba niciun cuvânt şi doar mâinile băiatului vorbesc cu fata, îi spun decis și precis cum să se mişte, în timp ce pașii lor se împletesc armonios, printre răsuflări amestecate. Avem parte de vals lent, o frescă a sensibilităţii. Trecem prin tangoul senzual şi duios, care venerează iubirea şi jeleşte despărţirea. Vine apoi valsul vienez, cu aerul său maiestuos și aristocratic; urmează slow fox-ul cu palpitaţii precise ca o romanţă nemuritoare, pentru a încheia cu quick step, unde senzaţia de plutire rapidă e atât de copleşitoare că ascunde perfect munca uriaşă a sportivilor.
La secțiunea Latino sângele fierbe în vene. Efortul e aparent mai mare şi pentru că fetele sunt îmbrăcate provocator, iar băieţii par mai puternici având cămăşi mulate, ambii scoțând la iveală un bronz răvășitor al pielii.
În niciun alt sport omul nu scoate frumosul din el la iveală mai bine decât aici. Un frumos senzual dar elegant, un frumos pătimaș dar în limitele unui bun simț grațios, o armonie de culori, ce nu frizează nicidecum ridicolul sau prostul gust care din păcate are o pondere prea mare în multe domenii ale vieții în general. Este o desfătare a simţurilor, un amestec deloc frivol de forme, o sumă de atitudini. Totul pare uşor, iar sincronizarea e perfectă doar după mii şi mii de ore de antrenamente.
Bucuria pură a mişcării ţine clipă de clipă, pe parcursul aceluiași minut și jumătate, la fel ca la Standard, atunci când priveşti cum dansatorii își execută coregrafiile pentru care consumă, zâmbind, calorii peste calorii. Nu te mai saturi de ei! Vedem samba, cu origini de pe plajele însorite braziliene, cu muzica energică şi mişcările ample ale şoldurilor. Soseşte cha-cha-cha-ul de pe meleaguri cubaneze, cu beţia sacadată a ritmurilor, concurat de rumba cea feministă într-o înlănțuire de pasiuni și dorințe sau declarații de dragoste nemărturisite. Passo doble, cu origini hispano-franceze, provoacă spiritul, încarcă creierul cu emoţie, te umple de adrenalină, te transpune într-o altă stare, chiar poate și într-o altă dimensiune spațio-temporală. La final, jive-ul vine ca o pedeapsă plăcută şi benefică precum o înviorare de dimineaţă, cu un efort maxim făcut la dublu, de multe ori și ca o eliberare a presiunilor din timpul unui concurs.
Cea mai simplă şi frumoasă invenție, Dansul, este tot ce a născocit omul mai minunat în căutarea nemuririi. Unele civilizații au în cultura lor inclusiv dansuri ritualice cu un caracter funebru tot ca o manifestare a spiritului aflat în căutarea veșniciei.
De sute de ani şi în toate colţurile lumii dansul aduce solidaritate şi ne face fericiţi. E prezent cu buchete de fiori (dar și de flori) la cele mai importante momente ale vieţii, subminându-ne plăcut existenţa.
Dansul e parte din noi, din simplitatea noastră trecătoare. E cea mai frumoasă poză a omenescului care, însă, pe alocuri se împletește cu divinul în tot ceea ce înseamnă perfecțiune sau pur și simplu în sau din dorința de a atinge această perfecțiune și de a te înălța spiritual.
Aceste trăiri, sentimente, emoții, bucurii, realizări, depășesc de fiecare dată dezamăgirile sau unele nemulțumiri ce pot apărea pe parcursul practicării acestui sport ce se împletește armonios cu arta.
În weekend-ul de Florii, Aradul devine capitala dansului sportiv din România.
Prestația și prestanța și avântul pe care l-a luat dansul sportiv în Arad prin ambasadorii săi, membrii C.S. Ballroom Dance Arad (peste 50 de sportivi legitimați), au determinat Federația Română de Dans Sportiv să acorde Aradului și implicit clubului mai sus amintit, dreptul de organizare a unuia dintre cele mai prestigioase competiţii de dans sportiv din România.
Prin urmare tânărul club arădean, în colaborare cu Primăria Arad, cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Arad și sub egida Federației Române de Dans Sportiv, cu sprijinul a numeroşi sponsori, organizează și vă invită la Campionatului Național 10 Dansuri, la Campionatul Naţional under 21 Latino şi Standard şi la ediţia a-V-a a Cupei Aradul, eveniment ce se va desfășura la Sala Polivalentă din Arad în perioada 12-13 aprilie 2014.
Brigada de arbitri români care vor juriza această competiţie este completată de un corp de arbitri din străinătate care împreună vor onora evenimentul respectiv şi care deşi este considerat sport, se împletește într-un mod extrem de armonios cu arta. Importanţa acestui campionat este dată şi de cele peste 500 de perechi care vor participa la diferitele categorii de clasă şi de vârstă.
Rezultatele excepționale obţinute de clubul arădean de-a lungul existenţei sale se pot constitui într-un demers pentru copii și tineri, în general, care doresc să cunoască mai mult despre această ramură sportivă, ce poate fi privită și ca o școală de dans (unde se pot deprinde unele stiluri de dans), o școală a copiilor ambiţioşi, unde se modelează învingătorii, dar și ca un club sportiv unde se poate continua, mai apoi, cu performanța. Cursurile au loc la sediul școlii de dans din Calea Timișorii, nr. 30,( în incinta fostei fabrici Vinalcool din Aradul Nou) unde o sală de cca. 300 mp, stă la dispoziția tuturor amatorilor interesați (tel. 0740-470709).
Never miss a chance to dance!
Prin urmare, se poate parafraza, fără nici un fel de reținere, un citat celebru care afirmă: Fără muzică și dans poți trăi, dar ce rost are???
Citiți principiile noastre de moderare aici!