Ziua de 1 Mai trebuia să fie una în care arădenii să sărbătorească din plin, mai ales că această dată coincidea cu deschiderea strandului „Neptun”. În acest sens, s-a organizat „Cupa Aradului” la ciclism, care avea finalitate chiar pe ştrand, unde câştigătorii urmau să primească premiile.
Din păcate, ploaia a perturbat programul, organizatorii nemairespectând orele de start la cele trei categorii. Exista şi o explicaţie: participanţii nu puteau fi ţinuţi în ploaie. Chiar şi aşa, cel puţin la începutul competiţiei, când erau prezenţi şi cei de la „Arad, mobilizează-te”, care au participat la o probă de cros, interesul a fost destul de mare. Din păcate, la finalul competiţiei, doar câţiva temerari au mai fost în faţa Primăriei, semn că vremea potrivnică i-a trimis acasă.
Interesant este şi faptul că printre premianţi s-a aflat şi o adolescentă din China, care a fost a treia în proba de open, la fete.
Competitia s-a disputat la trei categorii: open, sub 14 ani, open şi viteză, ultima probă fiind şi cea mai spectaculoasă. Iată primii trei clasaţi în fiecare probă:
Open, sub 14 ani
1. Cristian Coţca; 2. Andrei Mureşan; 3. Iulian Nistor (băieţi); 1. Diana Gabara, 2. Zsofia Meszar; 3. Larisa Jurj (fete).
Open, peste 14 ani
1. Mihai Bolchiş; 2. Alexandru Voda; 3. Ovidiu Turcu (băieţi); 1. Laura Aslău, 2. Monica Meszaros; 3. Ina Chua (fete).
Viteză
1. Marius Vlad; 2. Alex. Grosu; 3. Remus Farkas (băieţi); 1. Diana Zaban; 2. Laura Aslău (fete).
Câştigătorii de la Open, sub 14 ani ani au primit premiu câte o bicicletă, iar celelate două locuri de pe podium au intrat în posesia unor obiecte specifice (căşti, mănuşi).
Primii trei clasaţi la fiecare categorie au primit Cupe şi diplome, iar medalii au primit toţi participanţii la această ediţie inaugurală a „Cupei Aradului” la ciclism.
Organizatorii, la duel
Doi dintre organizatorii acestei competiţii, consilierul local Ovidiu Moşneag şi directorul DJS, Alexandru Meszar au participat în proba de open şi nu au făcut-o rău. Cei doi nu au terminat pe podium, dar s-au clasat în primii 10, sosirea celor doi fiind în ordinea în care i-am prezentat. Meszar a spus, însă, că Moşneag a avut o bicicletă superioară şi de aceea a terminat mai sus în ierarhie.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!