Cu cei doi la timonă, președintele Sergiu Dragalina a reușit să facă o echipă competitivă, care să promoveze în fiecare an. Reprezentanții AJF Arad, președintele Adrian Lucaci și secretarul Vasile Rad, au premiat Podgoria Pâncota pentru promovare, la capătul meciului din penultima etapă, cu Crișul Alb Buteni, scor 2-2.
„Din capul locului trebuie să spun că nu se putea face nimic fără sprijinul lui Dan Pocrișer și Ion Boiciuc (n.n. – primarul și viceprimarul din Pâncota). Cei doi au fost alături de noi tot timpul, ne-au susținut necondiționat, Ion Boiciuc fiind liantul dintre club și Primărie. Dorim să le mulțumim pe această cale, promovarea e și a lor. Pe de altă parte, trebuie să vă spun că a fost un campionat greu, dar până la urmă ne-am desprins și am câștigat seria fără probleme. Suntem ca o familie, poate de aceea au existat și rezultate. Am ajuns în eșalonul de elită al fotbalului județean, vrem să facem o figură frumoasă sezonul viitor în Liga a IV-a” – ne-a declarat Sergiu Dragalina, președinte Podgoria Pâncota.
La rândul său, „vicele” Ion Boiciuc a spus: „Acest rezultat extraordinar este rodul muncii tuturor. Țin să felicit echipa pentru această promovare și să vă spun că avem sprijin necondiționat din partea primarului Dan Pocrișer care – alături de consilierii locali – au înțeles cât de important e sportul pentru orașul Pâncota. Continuitatea e mama succesului, așa că nu vor fi mari schimbări la echipă, antrenor va rămâne Claudiu Ardelean, iar jucătorii care vor mai veni nu vor fi mulți. Este un rezultat care înseamnă mult pentru orașul nostru, ne mândrim cu el, am demonstrat că se poate. Mai este o etapă, mergem la Gurahonț să jucăm, să câștigăm”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!