Federația Română de Polo a avut o a doua rundă de consultări cu cluburile din Superligă și s-a ajuns la concluzia că cea mai bună variantă ar fi înghețarea campionatului. Asta pentru că cluburile nu își permit să respecte condițiile de pregătire din protocolul impus de autorități, chiar dacă bazinele urmează să fie din nou disponibile pentru pregătiri.
„Poloiştii în general nu iubesc genul acesta de compromisuri, adică să încheiem fără joc, ci doresc să îşi dispute şansele corect, în bazin. Dar din păcate, având în vedere pandemia de coronavirus şi restricţiile acestea, nu se poate relua campionatul prea curând. Deci toate grupările, inclusiv cea de pe locul I, CSA Steaua, când au fost întrebate dacă pot şi dacă doresc reluarea pregătirilor în condiţiile protocolului impus de autorităţi, au spus că nu pot respecta toate acele lucruri”, a declarat Călin Găvruș, președintele FR Polo pentru Agerpres.
Decizia oficială va fi luată de către Biroul Federal în ședința din 2 iunie. Dacă cluburile sunt pentru înghețare, părerile au fost împărțite în ceea ce privește acordarea sau nu a titlului de campioană. Biroul Federal va trebui să decidă această chestiune.
CS AMEFA Arad rămâne cu locul 6 în acest sezon. Poloiștii pregătiți de Cristi Cosma erau pe locul doi în grupa 5-8 la momentul întreruperii campionatului. Arădenii mai aveau de jucat o etapă din sezonul regulat, acasă cu liderul grupei Sportul Studențesc, dar rezultatele nu mai puteau schimba clasamentul. După aceea ar fi urmat barajul pentru play-off, în care AMEFA urma să joace cu locul 3, disputat de Dinamo și Corona. Dar aceste meciuri nu se vor mai disputa și echipele pot să își întoarcă atenția spre sezonul următor.
Deși polo-ul a fost semnalat de unele studii ca cel mai sigur sport de echipă în contextul coronavirusului, campionatul românesc nu se reia, ca în multe alte țări de pe continent. „În Europa cam peste tot s-au îngheţat campionatele: în Rusia şi Spania au fost acordate titlurile de campioană în conformitate cu clasamentele de la data întreruperii, în Ungaria, Italia, Olanda, Slovacia şi Franţa au îngheţat campionatul fără a acorda titlurile, în Serbia, Grecia, Muntenegru, Turcia şi Germania nu s-au luat încă decizii. Singura ţară unde se discută despre reluarea campionatului este Croaţia, unde vor să înceapă meciurile în luna iulie, dar numai în bazine descoperite”, a adăugat Găvruș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!