Antrenorul Cristi Cosma are destule probleme de efectiv, patru jucători fiind prinşi într-o acţiune a lotului naţional de juniori (Laza, Săcui, Vancsik şi Gergeyfi), iar alţi câţiva sunt indisponibili. În aceste condiţii, premizele nu sunt deloc grozave înaintea următorului turneu de Superligă Naţională, programat luna viitoare în oraşul nostru.
Poloistii aradeni se pregatesc pe uscat
ARAD. Până la (re)deschiderea bazinului de înot acoperit Delfinul, prevăzută pentru 25 ianuarie, poloiştii de la CS AMEFA Arad sunt nevoiţi să se pregătească pe uscat şi în sala de forţă, antrenamentele având caracter fizic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală şi una suplimentară.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” a lansat procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor pentru Campusul Profesional Integrat Dual.
Mapamond
Partidul Liberal de guvernământ din Canada urmează să aleagă duminică un fost bancher novice în politică pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, care va avea de gestionat ameninţările venite din partea preşedintelui american, Donald Trump, informează AFP.
Local
Se împlinesc, zilele acestea, cinci ani de când, în contextul pandemiei de coronavirus, cursurile școlilor au fost mutate în mediul online.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în weekend, pentru stingerea a șapte incendii de vegetație în urma cărora au fost afectate 70 de hectare de teren.
ARADON Sport local
Echipele arădene au reușit să obțină doar un punct din 9 posibile. La Viitorul s-a lăsat cu plecări.
Ştiri sportive
Ella Constantinescu Zeller, o legendă a tenisului de masă românesc, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, a anunţat, sâmbătă seara, Federaţia Română de Tenis de Masă, pe site-ul său oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!