Ocupanți ai penultimului loc în ierarhia singurei divizii de seniori din țară, arădenii întâlnesc revelația etapei precedente, Corona Sportul Studențesc, sâmbătă, de la ora 18.00, și duminică, începând cu ora 10.00. Gruparea care evoluează la Brașov a luat campioanei din ultimele sezoane, CSA Steaua, patru puncte din şase posibile, fiind primele cedate de Steaua în acest campionat ajuns la etapa cu numărul XIII. Corona, antrenată de fostul mare internaţional Aurelian Georgescu, jucător emblematic al lui Dinamo, ocupă locul trei, cu 55 de puncte, în timp ce AMEFA se află pe poziția a opta, cu șase puncte.
În celelalte jocuri ale rundei: CSM Tg. Mureș vs. Dinamo, CSM Oradea vs. Poli Cluj și Steaua vs. Crișul Oradea.
Poloiștii întâlnesc „călăul” campioanei
Poloiștii întâlnesc „călăul” campioanei
ARAD. Bazinul acoperit „Delfinul” este, în acest weekend, gazda primelor întâlniri „acasă”, din acest an, a poloiștilor de la CS AMEFA Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!