SFÂNTU GHEORGHE. „Alb-verzile” conduc în clasament cu 14 puncte, după un parcurs perfect, iar arădencele au 11 puncte și sunt pe poziția a treia. Sepsi are 13 victorii la rând în duelurile directe, 9 în sezonul trecut, inclusiv trei în semifinalele LNBF. Ultima victorie „galben-albastră” a fost în decembrie 2015.
Antrenorul FCC-ului, Manuel Rodriguez, a prefațat acest duel. „Jucăm cu cea mai importantă echipă din campionat în ultimele 4-5 sezoane. Sepsi este un club foarte bun, staff-ul pregătește foarte bine meciurile. Sunt foarte agresive în apărare și au un echilibru bun la jucătoarele de sub panou și de perimetru. Givens a jucat sezonul trecut în orașul meu, Salamanca, în Euroligă. Pentru noi este foarte important să fim competitivi în acest joc. Dacă vom reuși, poate încrederea în nivelul echipei va crește. Cel mai important este să ne concentrăm pe noi. Dacă vorbim mai mult despre Sepsi, poate uităm filosofia despre noi. Dacă o jucătoare joacă 5 minute, avem nevoie de 200% din energie pe teren. Dacă obosește, este o altă jucătoare pregătită”, ne-a declarat tehnicianul spaniol.
Duelul ar putea să se repete în finala Cupei României, din 16 februarie, dacă se respectă calculele hârtiei în semifinale. Până la Final Four-ul de la Sepsi Arena, „galben-albastrele” mai au două deplasari importante la Brașov și Târgoviște în etapele 5 și 6, săptămâna viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!