ARAD. După patru turnee în SUA, tenismenul arădean Marius Copil (locul 181 ATP) a fost nevoit să se reîntoarcă în țară pentru că nu a obținut viză pentru Canada, acolo unde se desfășoară cele mai importante competiții pregătitoare pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open. El și-a schimbat între timp antrenorul, renunțând la colaborarea cu Andrei Mlendea, fostul tehnician al Simonei Halep și sârboaicei Jelena Jankovic.
„Acum lucrez iarăși cu Mircea Paar, un antrenor arădean stabilit în Germania, în care am mare încredere. Sper să își rezolve problemele la clubul din Germania și să mă însoțească la US Open”, ne-a declarat Marius Copil, care va pleca peste Ocean la finele acestei săptămâni, între timp antrenându-se pe terenul de hard de pe malul Mureșului, situat lângă hotelul „Coandi”.
După experiența americană, unde va evolua în calificări la US Open, reprezentantul CSM Arad se va întoarce în Europa, pentru trei challangeruri care vor avea loc la: Brașov, Trnovo (Slovacia) și Sibiu, dar și pentru întâlnirea din Cupa Davis cu Suedia (13-15 septembrie). „Îmi pare rău că Victor Hănescu s-a retras de la echipa națională, pentru că mai putea face față cu brio un an sau doi, dar este decizia lui și noi trebuie să o respectăm”, a spus Marius, care este, alături de Adrian Ungur, una dintre puținele soluții în proba de simplu pentru Andrei Pavel, antrenorul României.
A patra cu noroc?
Marius Copil va încerca pentru a patra oară consecutiv să ajungă pe tabloul principal la US Open. Cel mai aproape a fost la ediția din 2012, când a cedat în turul decisiv în fața lui Jimmy Wang (Taipei), cu 6-7(3) în ultimul set.
Citiți principiile noastre de moderare aici!