Vedeta lotului tricolor, condus de Andrei Pavel, este arădeanul Marius Copil (25 de ani), clasat pe locul 165 ATP, ajuns deja un veteran în Davis Cup, cu 16 jocuri, din care 10 încheiate cu victorii. Din lot vor mai face parte: Adrian Ungur (171 ATP), câștigătorul Turneului Campionilor, Horia Tecău (1 ATP – la dublu) și finalistul aceleiași competiții de la Londra, Florin Mergea (7 ATP – la dublu).
Slovenii şi-au asigurat calificarea după ce au învins, la baraj, Lituania, cu scorul de 5-0. Cei mai bine clasați jucători sloveni sunt Blaz Rola (128 ATP), Blaz Kavcic (155 ATP), Greg Zemlja (174 ATP) și Tom Kocevar-Desman (378 ATP).
Cele două echipe, ce se vor înfrunta, probabil, la Sala Polivalentă, nu s-au mai întâlnit niciodată în istoria Cupei Davis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!