La ceremonie au fost prezenţi din partea AJF Arad, Gabor Biro şi Gheorghe Vaczi, iar din partea autorităţilor locale primarul Mircea Jichici, viceprimarul Vasile Dodon şi consilierul judeţean Damian Vasilică. În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc un meci amical între Şoimii Lipova şi Voinţa Munar, echipă promovată şi ea în liga a V-a de pe locul II în seria A, meci încheiat cu scorul de 7-0.
„Felicit echipa Şoimii Lipova pentru prestaţia din campionatul recent încheiat, îndeosebi pentru sportivitatea cu care a abordat fiecare meci, dar şi pentru fair-play-ul suporterilor săi. Felicit de asemenea autorităţile locale, care au reînnodat tradiţia fotbalistică a Lipovei, întreruptă nefericit în anul 2010. M-aş bucura foarte mult dacă peste un an voi veni din nou pe acest frumos stadion, pentru a răsplăti cu medalii victoria din Liga a V-a şi promovarea în primul eşalon fotbalistic judeţean, lucru care stă la îndemâna tinerilor fotbalişti lipovani. De asemenea, vreau să-i felicit şi pe cei de la Voinţa Munar pentru performanţa lor” a spus Gabor Biro.
Foto: Corina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!