Primarul urbei, Gheorghe Burdan, „vicele”, Dumitru Luşcă, acesta fiind şi preşedintele clubului, alături de managerul general, Daniel Cherecheş, i-au atenţionat pe jucători şi antrenori că nu acceptă ca planurile de viitor, dar şi investiţiile clubului de până acum să se ducă de râpă din cauza echipei.
„I-am avertizat că aşa cum au evoluat ei sâmbătă o pot face şi eu. Vor ajunge ziarele să scrie că primarul Burdan s-a legitima la Crişul. Mai mare ruşine nu le trebuie. Noi le oferim toate condiţiile, aşa că aşteptăm performanţe de la ei. Ne aşteaptă două meciuri importante, din care trebuie să scoatem cât mai mult” – ne-a spus primarul Burdan.
JA – L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!