Dacă la capitolul despărţiri, notăm trei nume: atacanţii Sulea şi Lazăr, dar şi mijlocaşul Piţ, în dreptul sosirilor certe apar tot atâtea nume. Astfel, antrenorul Adrian Abrudean se va putea baza pe serviciile unui atacant consacrat, Gelu Velici, ultima oară la CSC Ghiroda. Alţi doi jucători cu „abecedarul UTA” în spate, care în toamnă au îmbrăcat culorile roş-albe ale grupării Lunca Teuz Cermei, Darius Cocriş (18 ani) şi Ivan Ciubotariu (21 ani), vor întări compartimentul median al echipei de pe Crişul Alb.
În altă ordine de idei, să mai spunem că baza sportivă „Aurel Ardelean” a trecut, în această iarnă, printr-un amplu proces de cosmetizare, vestiarele şi sălile de sub tribună fiind pregătite pentru a-i primi pe jucătorii Crişului în cele mai bune condiţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!