Până la urmă, managerul general de la Crişul, Daniel Cherecheş (foto), a reuşit să facă primele două transferuri, deşi intenţiona şi un al treilea, dar Codrin Peii s-a răzgândit în ultima clipă şi a refuzat oferta.
Astfel, al doilea golgeter al campionatului, Cosmin Trif, dar şi colegul său de la Progresul Pecica, Mirel Adrian Arsene, au semnat cu echipa de pe Crişul Alb. În schimb, situaţia antrenorilor nu este pecetluită. După încheierea conturilor cu Ghiţă şi Alin Drăgan, Crişul încă mai caută şi nu este exclus ca la cârma echipei să revină un tehnician care a mai fost pe banca tehnică. Asta, după ce varianta cu Silviu Iorgulescu a căzut, iar numele lui Dan Mănăilă a fost doar o „boare”.
Pe de altă parte, nici transferul portarului Bodea nu s-a putut concretiza, căci tocmai a terminat perioada junioratului şi va trebui să semneze un nou contract cu clubul, pentru ca acesta să-l poată apoi împrumuta. În orice altă situaţie, se activează grila de formare-promovare, pe care Crişul nu este dispus să o achite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!