Brankica Hadzovic şi coechipierele ei au dominat confruntarea din oraşul sârb de peste Dunăre, diferenţa crescând cu fiecare minut. A fost 66-43 (pe sferturi: 12-9, 18-10, 19-12, 17-12).
„Galben-albastrele” au început jocul din ţara vecină într-o formulă de echipă aproape total schimbată faţă de ultimul joc oficial. Noul tehnician Dejan Mudreša le-a păstrat în primul 5 pe Hadzovic şi Ardelean, iar echipa de start a fost completată de nou venitele: Adrienne Webb, Alina Pop şi Jefimija Karakasevic. Toate cele 13 sportive deplasate pentru acest amical au bifat minute pe parcursul disputei.
Pentru FCC Baschet Arad şi-au trecut numele pista marcatoarelor: Karakasevic 19 puncte, Webb 14, Akathiotou 7, Ciotir 5, Hadzovic 5, Inkina 5, Ardelean 4, Mercea 3, Fodor 2 şi Bartok 2.
Următorul test de verificare are loc tot în Serbia, împotriva echipei ZKK Vrbas Medela.
Citiți principiile noastre de moderare aici!