Am ajuns la runda cu numărul 3 din Liga a III-a, care se va disputa în acest weekend. În seria a IX-a se distinge, de departe, derbyul arădean dintre Progresul Pecica și Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru evoluează acasă, contra unei echipe cu pretenții, Peciu Nou.
Pecica – Viitorul
Mare meci mare, sâmbătă, la ora 17, pe terenul din Pecica. Se întâlnesc locurile 3 și 4 din clasament, însă știm, pretențiile mai mari sunt din partea echipei gazdă, care vrea, din nou, în play-off. Dan Stupar și-a făcut, până la urmă, o trupă destul de valoroasă, după ce i-a pierdut, pentru moment, pe Nasiru, Shiaondo și Nortey. Conducerea clubului are pretenții, știm asta, așa că Progresul va face totul pentru victorie.
De cealaltă parte, Viitorul e nou-promovată și primul obiectiv e evitarea retrogradării. Însă, știm foarte bine, Giovanni Catanzariti e un luptător prin excelență și vrea mult mai mult decât atât. Așa se face că vom avea, suntem siguri, un meci pe cinste, un adevărat derby al ambițiilor și orgoliilor.
Ambele echipe au câte patru puncte și +1 la golaveraj, însă la goluri marcate pecicanii stau mai bine, au marcat două, iar cei de la Viitorul doar 1.
LT Cermei – Peciu Nou
Cu un start fals de sezon, LT Cermei are parte, din nou, de un adversar redutabil. Peciu Nou are echipă valoroasă, e una care țintește, precum campionatul trecut, primele patru locuri. Așa că, partida de sâmbătă, de la ora 17, va fi una extrem de dificilă pentru „sămădăi”.
Pe de altă parte, gazdele nu au niciun punct, iar asta îi obligă să facă punct(e). Nu de alta, dar pretențiile sunt mari la Cermei în acest an.