Aflată în primul an la conducerea CS Municipal Arad, Lucia Mihalache s-a bucurat de rezultate notabile în 2016, sportivii consacraţi şi nu numai obţinând rezultate de top şi în acest an. De altfel, performanţele CSM-ului au fost răsplătite şi la Gala Sportului Arădean 2016, unde clubul a fost din nou sub lumina reflectoarelor: a fost desemnat clubul anului, a dat managerul anului, în persoana Luciei Mihalache, a oferit primii doi sportivi din 2016, Andrei Gag şi Daniela Dodean-Monteiro, plus pistolarul Casian Codrean, locul 10 în top, antrenorul anului, Ionel Oprea, dar s-a ales şi cu premii la alte categorii, cum ar fi bursa Eugen Roman, premii speciale, laureaţii anului şi întreaga carieră.
„Mă bucur că încă din primul an am reuşit să facem treabă, de fapt e pentru a doua oară când mi se întâmplă aşa ceva. Acum 31 de ani, după primul concurs al meu la junioare, antrenorul a decis să intru direct în competiţia senioarelor, devenind campioană naţională. Pot spune că debuturile mi-au adus noroc, cu lauri şi ca sportivă şi acum ca şi manager. Meritele sunt însă ale sportivilor, ei merită toate aplauzele. Le mulţumesc pentru tot! Sincer, acum un an nu mă vedeam în postura asta, dar am trăit o viaţă în CSM Arad şi sper să rămân aici până la adânci bătrâneţi”, a spus, pentru site-ul clubului CSM Arad, „Puşa” Mihalache.
Directorul CSM-ului are şi o mare dorinţă la conducerea clubului: „Să avem cel puţin doi, dacă nu chiar trei sportivi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, spun asta pentru că avem destui tineri de mare talent, ce vin din spate. Pentru anul viitor, îmi doresc sănătate şi cât mai mulţi copii şi tineri legitimaţi la CSM Arad”, a încheiat Lucia Mihalache, care a fost menţionată şi în acest an între sportivii laureaţi ai Federaţiei Române de Tir Sportiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!