CS Pro Volei Arad a pierdut cu 0-3, pe seturi: 19-25, 26-28, 26-28) confruntarea din primul tur al Cupei României cu CSU Brașov, într-o oră și 23 de minute. Ultimele două seturi au fost echilibrate și puteau fi câștigate de oricare echipă. Arădenii nu l-au avut în teren pe căpitanul Sergiu Gligor la meciul de la sala Horia Demian, din Cluj-Napoca.
Marius Mascovits i-a trimis în formula de bază pe Adrian Both (ridicător, căpitan), Balazs Csiszar, Cristian Bălulescu, Alin Filipan, Lorand Lovas, Marc Timotity și Alexandru Ciubotariu (libero). Au mai fost pe foaie Flavius Moț, Marius Mascovits, Alin Flonta și Patric Creța.
Debutul partidei a fost destul de echilibrat, cu brașovenii distanțându-se la trei puncte. Arădenii au egalat la 7 și la 8, dar a urmat o serie de șase puncte pentru CSU, profitând că Pro Volei nu a reușit atacuri decisive. Arădenii nu au cedat și au strâns de trei ori ecartul la o lungime până la 18-19, dar finalul de set a aparținut formației din Divizia A1. Scorul a fost 19-25, după 26 de minute de joc.
Seturi prelungite
Pro Volei a avut un început mai bun în setul secund, conducând la șase puncte, 11-5. Avansul a scăzut la două puncte, arădenii s-au dus din nou la plus cinci, dar adversarii au revenit. Elevii lui Mascovits au salvat trei mingi de set și au avut ocazia să și-l adjudece. S-au bucurat pentru câteva secunde, crezând că mingea blocată de ei a căzut în terenul advers, dar a fost afară de puțin. A urmat un atac afară și unul în blocaj și scorul în set a fost 26-28, după 28 de minute.
Debutul setului trei a fost echilibrat, cu cele două echipe alternând la conducere. Pro Volei, singura echipă din eșalonul secund înscrisă în cupă, a reușit cinci puncte consecutive și s-a distanțat la 15-9. Brașovenii au răspuns cu serii de patru și cinci puncte, ducând scorul la 19-21.
Arădenii au revenit la conducere și au avut prima minge de set. S-au bucurat din nou, crezând că l-au câștigat, dar s-a dat mână peste și setul a continuat. A urmat o primă minge de meci, salvată după un punct disputat, după care arădenii au avut din nou șansa să câștige setul. Atacul din linia a doua s-a oprit în fileu. La punctul următor au fost trei atacuri la rând venite din aceeași zonă 1, dar adversarii au reușit să se apere și au avut o nouă minge de meci. Mascovits a cerut time-out, dar brașovenii au fost din nou mai inspirați în apărare și au câștigat partida. 26-28 a fost și scorul în ultimul set, care a durat 29 de minute. La final cele două formații s-au aplaudat reciproc.
Pentru CSU Brașov urmează vineri sfertul de finală cu CS Unirea Dej, de la ora 17. Arădenii au meci sâmbătă în Divizia A2, cu CSM Suceava, într-un turneu organizat de CSȘ CNE LAPI Dej.
Citiți principiile noastre de moderare aici!