“A fost un meci la discreţia noastră, am jucat bine şi ne-am atins obiectivul. Am adus cu noi şi câţiva juniori, pentru a acumula experienţă. Mă bucur că mergem bine şi ambiţia noastră este să ne calificăm sezonul acesta la turneul final”, ne-a declarat antrenorul-jucător Marius Mascovits.
Victorie la Bacău, eşec la Suceava
Arădenii au profitat de acest drum lung şi au legat deplasările din Moldova, disputând astăzi, în devans, un alt meci din A2, la CSM Suceava, scor 3-1 la seturi în favoarea gazdelor. Partida ar fi trebuit să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor. Cele două echipe s-au mai întâlnit acum o săptămână şi la Arad, Pro Volei impunându-se cu 3-0. În ciuda primei înfrângeri stagionale, echipa arădeană se menţine prima în clasamentul seriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!