În conditiile în care din lotul arădean au lipsit Alin Sabău şi Sergiu Gligor, antrenorul Radu Săbău a dat credit din primul minut celui mai tânăr component al lotului, Filip Tocoian. „Acesta, la doar 14 ani şi jumătate s-a achitat cu brio de sarcinile unui meci de Divizia A2. Şi nu a fost singurul tânăr introdus în teren: în setul 2 a debutat în echipa UVVG ProVolei Arad Daniel Lunca Raichici – 19 ani, iar în setul 3 a fost introdus, în uralele publicului. Andrei Preda. Iar dacă ţinem cont ca în teren mai erau 3 jucători de 18 ani, Adrian Matica, Răzvan Motoc şi Radu Lopătaru, putem afirmă că media de vârstă a lotului nostru a fost una sub 20 de ani, adică printre cele mai tinere echipe din serie, dacă nu cea mai tânără”, declară profesorul Radu Sabău, tehnicianul arădenilor.
Lotul ProVolei în jocul cu clujenii a fost format din: Filip Tocoian, Marius Mascovits, Andrei Preda, Dan Jitaru, Daniel Raichici, Radu Lopătaru, Răzvan Motoc, Adrian Matica, Dan Ispas şi Ervin Gyujto (15 ani) – libero.
După acest sec 3-0 (20, 15, 15), antrenorul Radu Săbău s-a declarat mulţumit de rezultat, dar mai ales de prestaţia tinerilor jucători introduşi în teren şi mulţumeşte pe această cale Primăriei Municipiului Arad şi conducerii UVVG pentru sprijinul acordat voleiului.
După această etapă arădenii au urcat pe locul 2 în serie, dar greul de abia acum urmează: sâmbăta viitoare arădenii înfruntă liderul seriei, Universitatea Timisoara chiar în fieful acesteia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!