„Este ora bilanțului, ora la care adunăm, scădem, corectăm unde am greșit. CS ProVolei Arad continuă tradiția rezultatelor bune obținute în anii anteriori la volei pe plajă, în primul rând, apoi la voleiul în sală. Pe plajă, sportivii noștri s-au numărat printre protagoniștii Campionatului Național care s-a desfășurat la București, rezultatele fiind clasarea pe locurile doi prin perechea Katona Tihamer/Rodina Sergiu, la cadeți și juniori, locul doi la cadete, perechea Șandru Amalia/Telian Diana și locul trei la cadeți, prin perechea Csiszar Balazs/Toader Darie. Trebuie să amintesc că în cei 11 ani de existență ai clubului, sportivii noștri au obținut la volei pe plajă un titlu balcanic, 5 titluri naționale, 9 titluri de vicecampioni naționali și două locuri trei. Sunt rezultate cu care ne mândrim, sunt rezultate care plasează municipiul Arad într-o veritabilă capitală a voleiului pe plajă românesc”, a spus prof. Sabău.
În cadrul unui eveniment în care s-au cântat colinde și s-au recitat poezii, totul într-o atmosferă de sărbătoare, au fost aplaudaţi cei care în 2016 au produs rezultate pentru UVVG ProVolei Arad, sportivii anului fiind desemnaţi Tihamer Katona şi Sergiu Rodina, dublu medaliaţi cu argint la „Naţionalele” de cadeţi, respectiv juniori, ambii componenți ai divizionarei secunde de juniori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!