BUCUREȘTI. Federația Română de Volei a postat pe site componența grupelor pentru sezonul 2020/2021 pentru categoriile junioare, juniori, cadete, cadeți. CS ProVolei Arad, CS Westar Arad și CS Victoria Nădlac sunt echipele arădene care și-au aflat adversarii.
Din cele patru categorii, cele mai multe echipe s-au înscris la cadete, 52. CS Westar Arad și CS Victoria Nădlac sunt înscrise în competiția voleibalistelor născute în 2005-2006 sau mai mici.
CS Westar Arad face parte din Seria G, alături de CSȘ Bega Timișoara, CSȘ Lugoj, CSM Timișoara, CSȘ Caransebeș și LPS Cetate Deva. CS Victoria Nădlac este repartizată în Seria I, alături de LPS Cluj, CS Ioan Bînda Cluj, ACS Silvania Sport, CSȘ Toplița și ACS Pro Volei Bistrița.
Sunt 9 serii (șapte de șase echipe și două de cinci). Nu sunt încă afișate datele partidelor, dar dacă totul decurge normal, prima etapă ar urma să se dispute în 18 octombrie, conform doarvolei.ro. Primele trei clasate din fiecare serie vor merge în faza semifinală, în care se vor forma șase grupe de câte patru din care doar câștigătoarele merg la turneul final.
Juniori
Dintre cele patru categorii la care FRV a anunțat seriile, cele mai puține echipe sunt la juniori, 20. La cadeți sunt 21, iar la junioare, 40.
CS ProVolei Arad va juca în Seria C din cadrul CN juniori, competiție la care pot evolua jucători născuți în 2002-2003 și mai mici. Arădenii vor lupta cu CNNT Craiova, CNMB Râmnicu Vâlcea, CSȘ D. Golescu Câmpulung Muscel și CSȘ Blaj. Prima etapă ar fi programată pentru 11 octombrie.
Cele 20 de echipe au fost repartizate în patru serii de câte cinci și primele trei urcă în faza semifinală. Vor fi trei grupe semifinale, cu câte patru formații, iar primele două clasate vor obține biletele la turneul final de șase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!