Din rațiuni financiare. Primăria din localitatea aflată la graniţa cu Ungaria nu poate susţine singură un buget de liga secundă de senioare, deşi echipa a arătat bine în Campionatul Judeţean Timiş, pierzând finala doar pe mâna arbitrilor.
În schimb, la Curtici se va pune accent pe schimbul de mâine, primarul Bogdan Ban şi consilierii locali găsind resurse pentru echipele juvenile. Explică Priscilla Lucuşa, „sufletul” sportului cu mingea pe semicerc din Curtici:
„Din 2023 am primit buget pentru echipele de handbal ale Frontierei Curtici, senioare și junioare. Cu echipa de junioare 4 participăm la campionatul județean AJH Arad, după care vom participa la Euroregiune, zona de vest a României, care probabil se va desfășura la Arad sau la Timișoara. De asemenea, cu grupa de minihandbal luăm startul la campionatul județean și în aprilie vom juca etapa Euroregiune. Din toamnă, avem buget pentru a ne înscrie în Campionatul Național al FRH de junioare 3, unde vom avea jucătoare din Curtici, care se vor afla la prima lor participare într-un campionat național. Din păcate, la nivel de senioare nu avem planuri foarte sigure din toamnă”.
Trimite articolul
XÎntr-adevăr, arbitrajul de la meciul din Moșnița a fost sub orice critică. Chiar grețos. Am văzut două “arbitre” a căror pregătire e de nota zero. Mă-ntreb dacă vor mai fi trimise să arbitreze undeva. Și dacă da, de ce?!