Veste excelentă pentru fetele de la UTA. Comisia de Disciplină a FRF a admis sesizarea roş-albelor şi a decis sancţionarea echipei CSM Deva cu pierderea jocului cu 3-0, la „masa verde” (pe teren a fost 2-0 pentru devence), întrucât echipa de la poalele Cetăţii nu a folosit patru junioare pe tot parcursul meciului.
Astfel, echipa pregătită de Valentina Calalb ajunge la 25 de puncte, cu şase peste a doua clasată în Seria I a Ligii 3 la fotbal feminin, ACS Academia de Fotbal Floreşti. Pe 7 aprilie, la Arad, cele două echipe se vor afla faţă în faţă, un succes al Andradei Vanu et company fiind aproape decisiv în lupta pentru promovarea în eşalonul secund, cu şase etape rămase de disputat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!