„Să fie clar pentru toată lumea, la Pâncota, există seriozitate, continuitate şi performanţă. Gura târgului poate să vorbească orice, deciziile îmi aparţin. Nu cred, în acest moment, că schimbarea antrenorului reprezintă o soluţie. Pun mare preţ pe continuitate. Şi nu uitaţi, sunt singurul din club în măsură să dau declaraţii şi să iau astfel de decizii importante. Am pierdut un meci, nu trebuie făcută o tragedie. Am cedat la Sebiş cu 1-0, pe o greşeală a lui Nădăban, dar avem circumstanţe. Nu uitaţi că trei din jucătorii sub 21 ani pe care ne-am bazat în perioada pregătirilor nu i-am putut avea la dispoziţie. Este vorba despre Viţu (plecat la naţionala de tineret a Moldovei), Hernandez (indisponibil pe o perioadă mai lungă) şi Iovan (aşteptăm judecarea recursului la FRF pentru legitimare). Dacă, pe viitor, rezultatele nu vor fi de partea noastră, cu certitudine, vom găsi soluţiile de ieşire din impas”.
Pune mare pret pe continuitate
PÂNCOTA. Deranjat de poziţia luată de unii membrii ai Consiliului de Administraţie al ACS Şoimii Pâncota, care au ameninţat cu demisia, preşedintele Pavel Piroş a ţinut să facă unele clarificări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!