SEBIŞ. Lucrurile „fierb” la Național. Deunăzi, a transpirat în mass-media arădeană scandalul iscat în Consiliul Local al orașului Sebiș, privind deblocarea celor 4 miliarde de lei (vechi), despre care se tot vorbește că ar trebui să ajungă la club. Deși PNL are majoritate (chiar) de două treimi, consilierii se împotrivesc cererii clubului, un adevărat tămbălău fiind acum acolo. Așa stând lucrurile, cei de la echipă sunt duși cu „zăhărelul”, de azi pe mâine, de la o săptămână pe alta, până acum jucătorii și antrenorii neprimind niciun ban.
Antrenorul antrenează
Cel mai greu e pentru antrenorul Dan Șomcherechi, el trebuind să lucreze cu jucători nemulțumiți. „Nu știu ce să zic, eu pregătesc meciul cu LT Cermei. Nu vreau să vorbesc de bani, dar e limpede că e dificil să-i pot responsabiliza pe jucători, care tot așteaptă un semn de la conducere. E greu de lucrat cu jucători cărora nu le stă acum capul la fotbal, asta chiar dacă la începutul acestei săptămâni le-am spus că nu mai vreau să aud de bani în vestiar. Știu de probleme, dar vă spun că mă interesează să câștigăm meciul de sâmbătă cu Cermei, e foarte important acest aspect. Dacă mă întrebați pe mine, personal, vă spun că mai am răbdare, nu am venit la Sebiș să am de unde pleca. În schimb, nu știu câtă răbdare vor mai avea băieții. La ora asta nu am aflat de vreun complot al lor, cum că nu ar intra în teren la meciul de sâmbătă, dacă nu primesc banii până atunci. Mă și îngrozește o asemenea variantă” – ne-a declarat Dan Șomcherechi.
Nu are nici echipă!
Național Sebiș stă rău și la capitolul lot, numeric și valoric. Același Șomcherechi explică: „Când am venit la Sebiș am crezut că se va continua cu majoritatea băieților de anul trecut. Dar, unul câte unul, au plecat toți, inclusiv Szekely. Am tot încercat să aduc jucători de valoare, dar toți m-au refuzat, spunând că nu vin la Sebiș. Oare, de ce? Am început pregătirile cu șapte oameni, iar apoi, campionatul, cu 13 jucători și un portar, unic, cred, în liga a III-a a fotbalului românesc. Acum, am mai adus trei, pe Hadăr, Talpoș și Musa. Să vedem ce va fi, în continuare, noi sperăm să fie bine”.
Trimite articolul
Xpentru cine se investesc banii ,pentru performanta ,nu cred!