ARAD. Dimineaţa zilei de vineri, 6 ianuarie. Sunt trezit de mesageria telefonului, care nu mai contenea să trasmită mesajele de condoleanţe către familia celui care a fost un OM de excepţie, un profesionist desăvârşit, un arbitru şi observator pentru care cinstea şi onoarea erau la mare preţ: Doru Herţeg!
Ştiam că Doru suferă de o boală incurabilă. A luptat pentru a fi alături cât mai mult timp de cei dragi. Pentru care mereu a fost un exemplu de soţ şi tată extraordinar. Un coleg şi un prieten pe care te puteai baza oricând.
Şi-a dedicat mai bine de 35 de ani pasiunii sale, arbitrajul. Timp de zece ani a oficiat, atât ca central, cât şi ca asistent, partide din eşalonul trei al fotbalului românesc. După ce s-a retras din activitatea de arbitru, a devenit unul dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi observatori din fotbalul judeţean. Meritele sale i-au fost recunoscute de fostul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri Arad, Claudiu Tripa, care l-a inclus în echipa CJ Arbitrii, unde timp de şase ani (2010-2016) s-a ocupat, împreună cu prietenul său Florin Dumitru, de delegări.
Meticulos, pasionat, devotat, Doru Herţeg a condus de pe margine echipa de fotbal a arbitrilor arădeni, obţinând multe trofee în „Patrulaterul Prieteniei”, pe axa Arad-Timiş-Bihor-Bekes.
O altă pasiune a regretatului Doru Herţeg a fost tenisul de masă. A fost creatorul şi sufletul unui frumos grup – „Marțienii Vinerenii Tenismenii Arad”, competiţiile gândite şi organizate de el devenind repere importante în tenisul de masă arădean la nivel de amatori.
Mesaj emoţionant
Unul dintre copii săi, Dorinel, a îmbrăţişat cariera de arbitru. Iar astăzi, la despărţirea de tatăl său, a postat pe Facebook un mesaj emoţionant: „Ai plecat dintre noi tati meu scump și drag, te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu şi te rog să mă ierți dacă ţi-am greşit vreodată. Ai fost și rămâi cel mai puternic și curajos om care a existat vreodată! Am fost şi sunt mândru că sunt fiul tău, nu a fost și nu va mai fi unul ca tine. Îți mulțumesc că m-ai îndrumat spre sport și întotdeauna mi-ai spus să fiu bun și corect. Mi-e foarte dor de tine, odată cu tine a murit o parte din mine. Nimic nu va mai fi la fel, a rămas un gol mare în sufletul meu! Odihneşte-te în pace!”
Cei care doresc să își ia rămas bun de la Doru Herţeg o pot face la slujba de priveghere, care va avea loc vineri şi sâmbătă, de la ora 19, la Casa funerară Kuki de pe strada Cocorilor, nr. 6. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 08.01.2023, ora 15:30, la Casa funerară Kuki, iar înmormântarea la cimitirul din cartierul Aradul Nou.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Trimite articolul
XDumnezeu să-l odihnească în pace.
Un om adevărat a fost Doru Herțeg.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace în Împărăția Cerului. Sincere condoleanțe.