Cea mai titrată echipă arădeană din sportul de echipă, Univ Goldiş ICIM nu-şi dezminte renumele, multe din jucătoarele care au evoluat la Arad în sezonul trecut semnând angajamente cu grupări din ţări cu un baschet mai bine cotat decât cel românesc. Şi asta se întâmplă de ani buni, semn că Aradul este o rampă de lansare spre vârful sportului cu mingea la coş european. Nu vom insista pe exemplele sezoanelor precedente şi ne vom opri asupra americancelor care au făcut un pas înainte în carieră după un sezon petrecut în galben şi albastru.
Italia şi Franţa
Câştigătoare a Ligii Europei Centrale cu Univ Goldiş ICIM, Meighan Simmons şi Kateherine Plouffe, două dintre cele mai constante jucătoare în sezonul trecut, nu au dus lipsă de oferte. Până la urmă, consiliate de impresari, acestea au ales să joace în Italia, respectiv, Franţa. Simmons va juca pentru Acqua&Sapone Umbertide, în timp ce pivotul din naţionala Canadei a semnat cu Nantes Reze Basket, echipă ce a ajuns până în optimile EuroCup Women.
Urmează aurul?
Cu un aur şi un bronz în Cupa României, o cupă a CEWL şi un argint şi un bronz în Liga Naţională, portughezul Jose Araujo va fi pentru al treilea an la rând antrenorul arădencelor. În speranţa că va urma titlul naţional, Araujo a spus: „Sunt încântat. Este o onoare şi o nouă provocare de a fi pe banca uneia dintre cele mai titrate echipe din baschetul feminin românesc. Exceptând clubul din oraşul natal, unde am început activitatea de antrenor, este pentru prima oară când petrec mai mult de două sezoane la un club. Asta spune totul despre sentimentele mele faţă de echipă, conducere şi oraşul Arad”.
Alte despărţiri
Faţă de sezonul trecut, Univ Goldiş ICIM s-a mai despărţit oficial de Alina Crăciun (Franţa, Liga III), Hanna Demeter (Phoenix Galaţi) şi Monica Engelman (Piestanske Cajke, Slovacia). Dar lista despărţirilor nu s-a încheiat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!