În disperare de cauză, Marcel Urban, preşedintele Univ Goldiş ICIM Arad, a adresat o interpelare Ministerului Tineretului şi Sportului în care cerea clarificări vizavi de normele de aplicare a legii prin care pot fi alocaţi bani de la bugetul local (şi) pentru salarii şi prime. După exact 30 zile a venit şi răspunsul semnat de d-na ministru Elisabeta Lipă. Unul ambiguu, plin de generalităţi, care aruncă „pisica” în ograda administraţiei locale: „Criteriile specifice se aprobă prin decizie internă de autoritatea finanţatoare” – se arată în răspunsul MTS.
Consultări
După principiul uzual în România, dacă vrei să îngropi un caz înfiinţezi o comisie şi MTS-ul are aceleaşi intenţii. Cel puţin aşa reiese din finalul răspunsului: „Primim numeroase semnale din ţară despre situaţia financiară dificilă prin care trec multe din cluburile sportive cu rezultate deosebite în competiţiile naţionale şi internaţionale şi care se bazează pe sprijinul financiar de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Pentru armonizarea şi perfecţionarea cadrului legislativ referitor la finanţarea sportului, MTS intenţionează să demareze consultări cu toate părţile implicate: ministere, autorităţi ale administraţiei publice locale, instituţii cu atribuţii în domeniul sportului, federaţii şi cluburi sportive, etc”.
În loc de concluzii
Chiar dacă unora nu le pică deloc bine, mingea este tot în terenul administraţiei publice locale. De la primar, preşedinte de Consiliu Judeţean şi până la ultimul consilier local sau judeţean, plus „armata” de jurişti din cele două instituţii. E o chestiune de voinţă. Aşa cum au găsit de cuviinţă – intenţie lăudabilă – să organizeze, miercuri, o consultare publică având ca temă „S.O.S. ora de sport”, pentru necesitatea orelor de sport în şcoli, tot aşa ar fi nevoie de o dezbatere pe tema salvării celei mai titrate grupări arădene din sporturile de echipă, Univ Goldiş ICIM.
În numele iubitorilor sportului cu mingea la coş din oraşul nostru promitem să revenim pe marginea acestui subiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!