Timp de o săptămână, 200 de copii
din România au avut ocazia să se
pregătească, la Bucureşti, cu antrenorii
de la Academia de Fotbal a lui AC Milan. Aradul a avut
şase reprezentanţi la diferite grupe de
vârstă. Ei sunt Andrusic Martin Paul,
Bunaciu Pavel, Marinescu Raul Claudiu, Monac
Răzvan Paul, Simion Dacian Călin şi Toth
Darren.
Programul organizat şi finanţat de partenerul
oficial al clubului italian se adresează tuturor
copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi
14 ani şi se desfăşoară în
ţări din întreaga lume. În urma
acestei acţiuni, clubul italian îi va
monitoriza în continuare la cluburile de care
aparţin, nefiind exclus ca în viitor,
în funcţie de evoluţia lor, să
ajungă totuşi în Italia, în urma
unui transfer.
Pentru Raul Marinescu a fost o experienţă
foarte importantă. „Ne-am pregătit
în fiecare zi de la ora 16 la ora 19.
Antrenamentele erau foarte complexe şi se bazau
mult pe jocul cu mingea. După trei ore eram
epuizat”, spune rezumativ Raul. El a avut ocazia
să se întâlnească în
complexul din Regie cu selecţionerul
naţionalei, Răzvan Lucescu, dar şi cu
celebrul fost jucător al lui Milan, Franco Baresi.
Raul Marinescu are 13 ani şi practică
fotbalul de şase ani la CS Atletico unde este
pregătit de Vivi Erdei. El a fost golgeterul
campionatului judeţean la grupa 1995,
competiţie câştigată de CS
Atletico.
Dorit de Steaua!
Raul Marinescu, după evoluţia avută la
acţiunea organizată de clubul AC Milan, a
fost monitorizat de gruparea bucureşteană
Steaua. Constantin Jurcă, şeful centrului de
copii şi juniori din Ghencea doreşte
să-l ducă la echipa de juniori a Stelei.
Lucian Dănilă
Citiți principiile noastre de moderare aici!