Felnac. S-a terminat turul în liga a V-a, iar Victoria Felnac l-a terminat „en-fanfare”, câștigând clar meciul cu Înfrățirea Iratoșu, scor 4-1. Felnacichi, Gyorgy, Hettman și Vidac (penalty), respectiv Moni, au fost marcatorii meciului, însă diferența de scor putea fi mult mai mare, dar gazdele au ratat ocazii clare, uriașe, cât pentru trei meciuri. Chiar și jucătorii oaspeți râdeau de cum ratează adversarii.
După cele 15 etape, elevii lui Marcel Dușan au reușit un record absolut în fotbalul județean, să termine turul cu victorii pe linie. Este meritul tuturor, începând cu principalul sponsor, Ionică Malița, continuând cu președintele Dan Ristin, „vicele” Costi Bura și terminând, evident, cu Marcel Dușan și minunații săi jucători.
„De când s-a înființat, echipa din Felnac nu a fost prima în clasament la mijlocul campionatului” – spune Ionică Malița.
Pe de altă parte, acest parcurs, evident, istoric, ascunde și o nemulțumire a tuturor celor implicați în bunul mers al lucrurilor la Vicotria Felnac. Vestiarele (din cauza cărora „VI-FE” nu a fost luată în calcul pentru o eventuală invitație în liga a IV-a) sunt și acum nedemne pentru o așa echipă, iar conducătorii ne-au spus că-și pun mari speranțe în aleșii locali, pentru ca la „VI-FE” să fie totul la cel mai înalt nivel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!