ARAD. Sfârşitul săptămânii trecute a fost bogat în jocuri amicale de fotbal pe plan judeţean. Pentru grupările de Liga 3 au fost teste finale înaintea începerii sezonului de primăvară, iar pentru echipele din sportul rege judeţean, noi prilejuri de reglaje şi căutări.
După trei reprize
Şoimii Lipova a avut nevoie de trei reprize pentru a găsi drumul spre gol. După eşecul, scor 0-2, de la Timişoara, cu ASU Poli, băieţii pregătiţi de Flavius Sabău s-au „deblocat” în a doua repriză a amicalului cu Victoria Felnac. A fost 4-0, goluri semnate de R. Ardelean-2, Gherasim şi Paulevici. Pentru „şoimii” au jucat: Buta – Nagy, Pop, Bercu, Stoin, Simedru, Sahli, Prună, Trip, Trabalka, Ciubăncan (repriza I); Iliescu – Haţegan, Bercu, Polgar, Filimon, Vlad, Gavrilă, Ristin, Gherasim, Ardelean, Paulevici (repriza II).
Duş rece
Liderul din „C-8”, Crişul Chişineu Criş, a cedat ultima repetiţie înaintea meciurilor pe puncte. Fără cinci jucători importanţi (Modan, Pavel, Budur, Cionei şi Sabău), echipa pregătită de Adrian Abrudean a cedat, scor 0-1, testul cu colega de serie, CSC Ghiroda. Pentru Crişul au evoluat: Zamfir – Pătlăgică, Teședan, Nistor, Siminic, Suslak, Mihuța, Ciobotariu, Haloș, Velici, Susan. Au mai intrat: Clej, Cocriș şi Busuioc.
Test convingător
În formula: Dagău (75 Iosub) – Rosenblum, Wild, Bilia (46 Țugulescu), Aldan, A. Iuga (65 Diarrassouba), Rădulescu, Morar (46 Călin), Simion, Bozian (65 Smith), Capătă (75 Răchită), Progresul Pecica a făcut scor, 5-1, cu colega de serie, Progresul Ezeriş. Pentru echipa galben-albastră au punctat: Simon-2, Capătă-2 şi A. Iuga. Evoluţia pecicanilor a fost una dătătoare de speranţe înaintea primului derby judeţean, contra celor de la LT Cermei.
Să vină campionatul!
Chiar dacă spune că echipa sa este la doar 80% din potenţial, antrenorul Flavius Moisă aşteaptă jocurile pe puncte. În ultima repetiţie, Lunca Teuz Cermei s-a impus, scor 3-1, pe terenul celor de la CS Beliu, graţie reuşitelor semnate de: A. Sabău-2 şi Mateucă. Pentru „sămădăi” au bifat minute: Gârlea – Stoianovici, R. Iuga, Al. Sabău, Pop, Sg. Popa, Salka, Lazăr, Mateucă, L. Bodri, R. Popa. Au mai jucat: Deak, Cristea, Mocan, Ursoi, Țurcanu, Luis, Șimăndan, Catanzaritti şi Gruiescu.
Alte amicale
Iată alte rezultate din „fotbalul mic”: Victoria Zăbrani – Păulișana Păuliș 1-2 (au înscris: Zele vs. D. Marc, C. Gâlcă); Podgoria Pâncota – Unirea Sântana 1-3 (Cl. Balaban vs. Savin, Cl. Popa, Berar); CS Ineu – Șoimii Șimand 4-0 (Lazea, Burlă, Bîrdan, D. Florea); CS Glogovăț – CS Socodor 3-0 (Mărculescu, Gornic, Kocsis); Podgoria Ghioroc – UTA U19 3-5 (V. Roșu 2, D. Popa vs. Negoescu, Rotea, Onișor, Borcea, Bortiș); UTA U17 – UTA U16 3-0 (Boiț 3).
Citiți principiile noastre de moderare aici!