Locul doi, pe care se află acum Naţional Sebiş, nu se premiază. Dar, poate, printr-o minune, clubul condus de primarul Gheorghe Feieş va primi o invitaţie din partea FRF, având în vedere că multe echipe din liga a II-a sunt „pe butuci”. Aşa că, ultimul meci, cel de pe teren propriu, cu Vulturii Lugoj, nu este unul chiar fără importanţă. Consolidarea poziţiei secunde în clasament este, de fapt, obiectivul sebişenilor la acest final de sezon. Sigur, sunt regrete că s-a pierdut promovarea, dar aia e altă poveste.
Părerea de rău rămâne
Antrenorul celor de la Naţional, Adrian Abrudean explică momentul: „La prima vedere, am pierdut punctele promovării cu echipe modeste. Dacă băteam Motru şi Craiova, eram pe primul loc, dar eu nu aşa analizez campionatul. Şi UTA a pierdut puncte cu cel puţin o echipă mai modestă. Părerea de rău rămâne, e clar, asta e, toţi vom învăţa din greşelile făcute. Acum, e momentul să ne concentrăm pe locul secund, acesta e obiectivul nostru. Ne aşteaptă o partidă dificilă, contra unei echipe care în ultima vreme a evoluat foarte bine. Vulturii Lugoj e pe val, cum se spune, dar şi noi suntem pe un trend ascendent, avem şi avantajul terenului propriu, aşa că nu ne gândim decât la victorie”.
Probleme pentru Bozian
Meciul de vineri, ora 18, nu va putea fi onorat de patru jucători. Bozian are probleme mari la claviculă şi – în aceste zile – face tot felul de analize pentru a vedea dacă trebuie operat. Ologu nu va fi refăcut, Bier e suspendat, iar Corcoveanu şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu Naţional Sebiş.
Abrudean vrea continuitate
Întrebat dacă îşi doreşte să continue şi în campionatul viitor la cârma echipei sebişene, antrenorul Adrian Abrudean a spus: „Sigur, orice antrenor îşi doreşte continuitate. E important şi acest ultim meci, iar apoi conducerea clubului va trage linie şi va analiza situaţia în mod competent. Eu am timp suficient de gândire pentru a vedea ce fac în continuare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!