Chiar dacă a fost anunțată printre echipele retrogradate la finalul sezonului trecut, ca cea mai slabă formație clasată pe locurile 8 din toate seriile de Liga a 3-a, Gloria Lunca Teuz Cermei este sigură de locul în eşalonul trei şi în sezonul 2024-2025. Astfel, tandemul Radu Popa-Claudiu Ghiță a demarat pregătirile. Fără opt dintre jucătorii din vechiul lot: D. Lazăr, Vasinc, Ghighilicea, Cornicioiu, Siminiceanu, Balica, Botaș și Hațegan.
În aceste zile sunt testaţi o serie de jucători tineri, care ar putea prinde un loc în lotul sămădăilor, dar preşedintele Petre Bulza este în discuţii cu cinci jucători cu experienţă în ligile doi şi trei. „Vrem să formăm un lot competitiv la începutul noului sezon, avem și timpul și capacitatea de a rezolva această problemă. Am avut discuții serioase cu domnul primar Vesa care ne sprijină şi ne-a alocat un buget mai mare. Avem alături doi-trei sponsori care ne ajută, în frunte cu domnul Sandu Leah, oameni iubitori de fotbal și ai zonei Cermeiului”, a spus antrenorul Radu Popa.
În privinţa programului jocurilor amicale, LT Cermei va întâlni pe: UTA 2007 (20 iulie), Victoria Felnac (24 iulie), Progresul Pecica (27 iulie), „triunghiular” cu Athletico Vinga și UTA 2008 (3 august), Avântul Periam (10 august), CSC Ghiroda (14 august), Şoimii Lipova (17 august) și Viitorul Arad (24 august).
Citiți principiile noastre de moderare aici!