Curticenii au reclamat, în câteva rânduri, neacordarea unor lovituri de pedeapsă, însă doar contactul dintre Olariu şi Riviş, din min. 10, a ridicat semne de întrebare. Cea mai mare ocazie a primului mitan s-a consemnat în min. 36, Brutyo respingând in extremis şutul lui Pleşca. Unicul gol a fost marcat în prelungirile reprizei, Măgulean reluând la colţul din dreapta portarului, pasa lui Riviş: 0-1. Obligaţi să atace, după pauză, „instalatorii” nu s-au simţit confortabil la cârma jocului, fiind evident că nu au forţa şi luciditatea necesară să egaleze.
Aqua Vest: Brutyo – Coste (Abrudan), Mariş, Roman, R. Herlo – D. Don, Ursoi, Gherase (Mocuţa), Olariu (O. Moisă) – Negociu (Ţiţirig), R. Balaj.
Curtici: Zaharia – Cristea (Dragu), Roşu, Ardelean, Iancu – Burcă (Bontea), Pleşca, Avrămuţiu, Mangu (Rus) – Riviş (Liga), Măgulean.
Arbitri: Răzvan Cadar – centru, Mircea Toderici şi Marius Alexa – asistenţi. Observator AJF: Dorin Vătran.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!