Cică, aflat în vizită în oraşul nostru, la invitaţia unor prieteni, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu s-a trezit condus la preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, în biroul căruia, întâmplător, se mai aflau Dan Cizmaş, Mihai Petrică şi Virgil Ban, oameni care au în mâini soarta handbalului judeţean.
Concluziile dezbaterii le-am aflat la colţ de stradă, aşa că nu putem băga mâna-n foc pentru veridicitatea acestora. Pentru că o conferinţă de presă în ultima zi lucrătoare a săptămânii ar fi fost un chin pentru actorii acţiunii revitalizarea handbalului arădean.
Aşadar, se spune că, Aradul va avea, din toamnă, o echipa masculină în eşalonul doi al handbalului românesc (şi) cu sprijinul Consiliului Judeţean. Într-un viitor apropiat nu este exclusă (re)înfinţarea unei echipe de fete. În plus, în oraşul nostru va funcţiona – din 1 septembrie, dacă nimic nu intervine – un centru euroregional, în care vor exista 75 locuri pentru fete şi 75 pentru băieţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, care se doreşte a fi un izvor de talente pentru echipele de seniori din regiune.
Probabil, au mai fost şi alte subiecte demne de consemnat, dar n-au ajuns la noi. Pentru că onor Consiliul Judeţean şi responsabilii handbalului arădean nu ştiu să-şi vândă marfa …
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!