ARAD. „Secretul pentru a fi primul este începutul”, spunea Mark Twain. Iar pentru Robert Beldiman, puştiul terbil al handbalului masculin arădean, aceste vorbe au avut greutate în drumul spre împlinirea visului. Nici o căzătură, nici o accidentare, nu l-au oprit. S-a ridicat mereu, a strâns din dinţi şi astăzi este liderul unei generaţii pe semicerc. Valoarea, experienţa şi curajul l-au făcut să accepte provocarea de a păşi pe semicerc alături de jucători mai mari ca vârstă, unde de fiecare dată a uimit prin abilităţile sale.
O respectă enorm pe mama sa, Adriana, şi îl are ca model pe tatăl său, George, convins fiind că îi poate atinge şi chiar depăşi performanţele handbalistice. Idolul său pe semicerc este norvegianul Sander Sagosen şi visează să îmbrace într-o zi tricoul naţionalei României de seniori.
Astăzi, Robert Beldiman împlineşte frumoasa vârstă de 12 ani, iar „familia handbalului arădean” îi este alături. La mulţi ani, Robert! Fie ca visele tale să devină realitate!
Citiți principiile noastre de moderare aici!